A Concise History of Romanians

Product Information

Neagu Djuvara a fost membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D.Xenopol” din Iaşi şi al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti. Mama este prima la care mă gândesc acum. Ea este un om extrem de înzestrat în tot ceea ce aș numi frumusețe, estetică; de la stil vestimentar, foarte îngrijit, până la interiorul casei în care trăiește. Maria Ecobescu, mama Sandrei Sandra Ecobescu: Nici vorbă. Întâi de toate pentru că eu am refuzat să le spun părinților mei ce intenționez să fac, iar în al doilea rând tata îl cunoscuse pe Neagu Djuvara în tinerețe, aveam să aflu mai târziu, dar nu erau prieteni astfel încât să-l poată suna și să-i ceară ceva. Prezenta lucrare era destinată la origine unui public străin, îndeobşte necunoscător al problemelor balcanice. Cred însă că prin profesionalismul şi totala obiectivitate a autorilor ea va stârni interes şi printre români – şi, în primul rând, printre cei de origine aromână. Aceasta e nădejdea mea.“ (Neagu DJUVARA)

Mama era secretară în biroul unde lucra tatăl meu adoptiv, Ecobescu. Deci cred că acea listă a circulat în zonele care aveau cumva legătură cu părinții. Numele său apare pe mai multe volume colective, precum ”Aromânii: istorie, limbă, destin” (1996, 2012) şi ”Cărţile care ne-au făcut oameni” (2010).

Lucian Boia

a fost decorat cu Ordinul Naţional „Servicul Credincios” în grad de Mare Cruce, iar în 2010, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, l-a decorat cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer. Pe 9 august 2016, lui Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, iar la finalul lunii martie 2016, a primit premiul de Excelenţă la cea de-a XVI- De la începutul războiului, cum se-ntâmplase cu multă lume din București, ne retrăsesem în Moldova și chiar tata, care fusese mobilizat, era un inginer de valoare, care ieșise cap de promoție de la Politehnica din Berlin, el era mobilizat și s-a gândit că e prudent, din cauza, nu atât a războiului propriu zis, ci a foametei care bântuia la noi în țară, în 1916, s-a gândit să-și trimită mica familie, adică soția și cei doi copii, să-i trimită prin Rusia până în Franța. De ce în Franța? Pentru că tatăl său, bunicul meu, Trandafir Djuvara, era ministru plenipotențiar - astăzi am zice ambasador - în Belgia. Or Belgia toată era evacuată în Franța, la Le Havre”, spunea Neagu Djuvara, la emisiunea Digicult, în 2015. Sandra Ecobescu: Eu și Irina, cea de-a treia soră a mea. Cu ea am făcut Fundația Calea Victoriei. Și cu ea am mers atunci la Neagu Djuvara acasă. Sandra și Cristina Ecobescu, împreună cu Ulise, câinele lor Franţa i-a oferit însă laurii academici. Licenţa în istorie, la Sorbona, în 1937. Şi doctor în filosofie, la Paris, în 1972. Sandra Ecobescu: Tatăl meu a fost diplomat, a avut o carieră impresionantă. Să zicem că această aură a carierei lui dimplomatice și din zona protocolului încă mai este cunoscută. Dacă mă întâlnesc cu persoane cu vârste de peste 50-60 de ani, oamenii își amintesc de el și povestesc diversele contexte în care l-au cunoscut. Nicolae Ecobescu, tatăl Sandrei

Pentru mama, cum ne îmbrăcăm, cum arată casa, cum aranjăm mesele de sărbători trebuie să fie niște opere de artă în sine, iar energia pe care ea o dedica acestor lucruri era ceva ieșit din comun și clar, din alte vremuri. Eu nu am moștenit întru totul această energie a ei de a transforma într-un proiect simpla masă organizată atunci când vin niște prieteni în vizită. Poate că am preluat câte ceva, dar nicidecum la dimensiunile la care făcea mama aceste lucruri.

Oare această viziune „maniheistă" a societăţii romaneşti la începutul veacului trecut să se apropie ea de adevăr (în măsura în care se poate vorbi de „adevăr" în istorie)? Să fi fost ţările noastre, până la primele semne ale influentei franceze, adâncite în beznele inculturii şi ale tiraniei moştenite dintr-un Ev Mediu prelungit de dominaţia otomană prin mijlocirea fanarioţilor? Iar tot ce este azi valabil la noi pe plan cultural, social, politic să se datoreze numai şi numai „influentei franceze asupra spiritului public în România"? Instinctiv mi se părea că realitatea era mai nuanţata si, după matură chibzuinţă, am hotărât să uit de observaţia ironică a lui Alphonse Dupront.

in Romanian) Eugen Istodor, "Revoluția lui Djuvara: „Românii erau numiți cumanii negri" ", interview with Neagu Djuvara in Cotidianul, retrieved June 19, 2007 Micul Neagu a abandonat studiul pianului, nu și școala. După ce a făcut un prim an de liceu la gimnaziul de la Sinaia, a fost trimis, conform tradiției familie, la studii în străinătate. Astfel, la 12 ani, a ajuns la internat, în Franța. Mai precis la Nisa, unde bunicul patern petrecea o bună parte din an. Nepotul s-a trezit într-o lume cu totul nouă. Exotică și... antipatică. După Revoluţia din 1989, Neagu Djuvara a revenit în România, unde a fost profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti până în 1998. Butu, Alina Grigoraș (18 August 2016). "Romanian historian Neagu Djuvara turns 100". The Romania Journal . Retrieved 28 March 2019. Ca şi Amintirile din pribegie, aceste Amintiri şi poveşti mai deocheate sunt un prilej minunat de a călători în timp, căci memoria lui Neagu Djuvara, ajutată de fermecătoarea sa limbă română, e cea mai bună călăuză - şi, de astă dată, o călăuză mai pusă pe şotii şi dispusă la indiscreţii ca oricând.

Neagu Djuvara a fost înmormântat duminică la cimitirul Bellu din Capitală, cu onoruri militare. Zeci de persoane au adus omagiu „ultimului mare boier din cultura română”. Trupul neînsufleţit al istoricului şi scriitorului Neagu Djuvara a fost depus la Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare” din Bucureşti, unde duminică a avut loc slujba de înmormântare, prezidată - la cererea lui Neagu Djuvara - de episcopul greco-catolic de Bucureşti. a b "Romanian historian Neagu Djuvara dead at 101". ABC News. 26 January 2018. Archived from the original on 26 January 2018 . Retrieved 29 January 2018.

He returned to Romania during the World War II, where he joined the Romanian Armed Forces. He took part in the military campaign in Bessarabia and Transnistria, and was wounded near Odessa. Inginerul Marcel Djuvara, deși trecuse prin război, murise nu de glonț, ci de gripă spaniolă, epidemia care a făcut ravagii în Europa. Pentru Neagu, mezinul familiei, vestea a fost de neînțeles.De aici, o serie de încurcături, probleme și complicații. Drumul familiei către Franța a fost amânat cu o lună, până s-a lămurit situația: guvernanta familiei Djuvara nu era vreo Mata Hari. Dar revelațiile au venit în cascadă: românii pribegi au aflat, cu această ocazie, ceva incredibil. O dragoste a mea, de la vârsta de 15 ani, pentru o tânără poloneză, pe care o chema Sophie, și-atunci ceea ce scriu eu acum este "Sophie, mon amour". Nu pot s-o uit toată viața. Pe urmă am fost îndrăgostit de mai multe, inclusiv de viitoarea mea soție, dar această primă dragoste, de la vârsta de 14-15 ani, nu pot s-o uit! Ea era de o finețe, de o aristocrație născută... Acum, eu nu sunt - sau nu eram, atunci - snob, dar am avut impresia că în ea era ceva unic. De-o delicatețe... Mi-aduc aminte de degetele ei, erau așa de fine și de subțiri... Toată ființa ei era de o noblețe extraordinară!”, își amintea Neagu Djuvara.